„În ziarul nostru nr. 42 din 2 iunie a.c., a apărut articolul «Despre puritatea golanilor», semnat «Ochiul», în care sunt citate numele unor persoane acuzate pentru anumite fapte. Aș vrea să mă explic într-o problemă de principiu. Atâta timp cât este vorba de fapte penale, juridicește contestate, nu am nimic de comentat. Când este vorba de incriminări politice, cum este cazul învinuirii unor persoane că ar fi legionare, sau ar…
„Greva generală a foamei”
„Nu este altceva decât refuzul alimentației de către o persoană, sau un grup de persoane, dintr-un motiv precis, în vederea atingerii unui scop, care nu poate fi atins prin nici un alt mijloc. La prima vedere, acest gest poate fi socotit eroic de unii, întrucât prelungirea grevei poate duce la o adevărată sinucidere prin inaniție, dar eu cred că eroismul este numai în funcție de scopul urmărit. Motivul inițial al…
„Super-punctul 8”
„Nu cu mult timp în urmă, liderii spirituali ai G.D.S. își frângeau mâinile, indignați de intenția «neocomunistă» a d-lui Iliescu de a crea în România un sistem democratic «original». La mijloc era o banală declarație de bun simț: există multe sisteme democratice și e absurd să copiezi vreunul fără a ține cont de propriile-ți condiții; dar agitația criticilor care purtau girul statutului de «elită intelectuală» ne-a făcut și pe noi…