În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Palatul Universității era cea mai mare clădire cu destinație administrativă și cultural-educațională din București. Proiectul este creația arhitectului Alexandru Orăscu, profesor la Facultatea de Științe. Palatul a fost cunoscut inițial sub denumirea Palatul Academiei, numit ulterior Palatul Universității, iar după construcția Palatului Facultății de Drept, Palatul Vechi. Tot Alexandru Orăscu a fost și cel care a trasat și cel dintâi bulevard al Capitalei (Academiei, mai apoi Elisabeta) prin raportare la clădirea Universității, pentru a-și pune în evidență concepția urbanistică. Clădirea a fost construită peste fundațiile fostei Academii Domnești, ridicată de principele Alexandru Ipsilanti în apropierea Mănăstirii Sf. Sava. În 1874, deasupra altarului bisericii a fost ridicată statuia lui Mihai Viteazul, monument devenit simbol de-a lungul timpului, prin manifestările publice din timpul regalității, dar și a numeroase fronde studențești din perioada comunistă.
Putem spune că Palatul Universității este o „carte de istorie vie” a orașului, pentru că a fost proiectat în timpul căimăcămiei lui Alexandru Dimitrie Ghica, în anii premergători Unirii Principatelor Române, a traversat perioada domniei lui Al. I. Cuza, când a fost înființată instituția Universității din București (4/16 iulie 1864), a cunoscut finalizarea corpului principal în timpul domniei lui Carol I (1869) și completarea cu celelalte trei corpuri, inclusiv o înălțare a sa în timpul regelui Ferdinand I, a trecut prin regimurile autoritare ale anilor ’30-’40 și prin cele două războaie Mondiale, a traversat perioada comunistă, Revoluția Română din decembrie 1989, mineriadele și a ajuns astăzi să fie însuflețit de aceeași energie tânără pe care i-o conferă anual generațiile de studenți. Investiția inițială a fost una importantă pentru acele vremuri (1.892.690 lei), iar momentul așezării pietrei fundamentale a fost imprimat în memoria posterității prin baterea unei medalii, realizată tot după desenul lui Al. Orăscu, care purta pe avers imaginea fațadei viitoarei Academii împreună cu inscripția: Academia Română din București – Triumful științelor – 1857, iar pe revers inscripția: În memoria fondatorilor – spre dezvoltarea spiritelor tinerimii – s-a pus temelia pe 10 octombrie.
Clădirea Palatului a fost inaugurată la 14 decembrie 1869 în prezența domnitorului Carol I, a membrilor guvernului, profesorilor și studenților. Frontonul atrăgea atenția prin reprezentarea Minervei ce încununează artele și științele, sculptată în piatră de Rusciuk (operă a lui Karl Storck), dar mai ales prin vulturul așezat în vârful frontonului, flancat de două himere. Lucrările corpurilor adăugate în perioada interbelică au început în 1913 și s-au finalizat după Primul Război Mondial, sub coordonarea arhitectului N. Ghika-Budești, cheltuielile ridicându-se din nou la o sumă impresionantă (83.767.196 lei). Nevoia de spații se datora creșterii numărului de studenți și programe, Universitatea reunind la începutul perioadei interbelice, facultățile de Filosofie și Litere, Științe, Drept (toate trei funcționând din 1864), Medicină (1869), Teologie (1890), Medicină Veterinară (1921) și Farmacie (1923). Palatul Facultății de Drept a fost ridicat abia între anii 1934-1936, după planurile arhitectului Petre Antonescu, tot pe bulevardul Elisabeta, în apropierea locului unde se ridicase Monumentul Eroilor Sanitari. Memoria campaniei derulate pentru susținerea acestei construcții a rămas imprimată, printre altele, în seria de timbre cu mesajul „Ajutați Universitatea din București pentru palatul ei”. Din păcate, una dintre bombele care au căzut asupra Bucureștilor în aprilie 1944 a lovit chiar corpul central al Palatului Universității, corp care a fost demolat și reconstruit în perioada comunistă, fără a urma în totalitate forma inițială (au dispărut friza
de pe fronton, vulturul și grifonii).
Reabilitarea Palatului Universității a debutat în anul 2023 și reprezintă, de asemenea, un proiect de mare amploare, care vizează nu doar consolidarea clădirii, ci și punerea în valoare a memoriei formelor educaționale succesive, respectiv refacerea frontonului în forma sa inițială, așa cum poate fi văzută în cărțile poștale ale începutului de secol XX.
Desen reprezentând planul Academiei domnești de la Sf. Sava, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Desen reprezentând fațada Academiei domnești de la Sf. Sava, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Planul Palatului Universității, 1913.
Imaginea corpului central al Palatului Universității, începutul secolului al XX-lea.
Fotografie a Palatului Universității afectat de bombardamentele din aprilie 1944.
Palatul Universității în perioada comunistă, înainte de reconstrucția corpului central.
